Cupa Unirii la șah!

gdgCupa Unirii la șah!

24 Ianuarie 2015 sf

           24 Ianuarie este ziua în care Hora Unirii  răsună pe meleagurile țării. Cei cu inima română dau mână cu mână reînviind momentele de mare emoție ale anului 1859, încercând să aducă astfel un omagiu înaintașilor.

Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 29 “Mihai Viteazul‟  din Constanța au ales să sărbătorească acest eveniment printr-o elegantă etalare a inteligenței și perspicacității, într-o tradițională competiție de șah, ,,Cupa Unirii la șah‟. Acțiunea face parte din calendarul Proiectului Educațional din ,,Prin șah ne descoperim‟ pentru anul școlar 2014-2015. Pentru că de opt ediții, acest eveniment a antrenat foarte mulți elevi ai școlii și a adus multă bucurie și entuziasm, organizatorii, profesorii Rădulescu Renata, Badea Carmen, Ghiban Ioana, Rădulescu Ingrid, Pocora Luminița, Negrilă Mariana, Roșioru Mirela și Straton Corina au gândit lansarea acestui proiect care să facă din sportul rege, un sport al competiției și tenacității.

Elevilor școlii  de la gimnaziu li s-au alăturat colegi de la Școala Gimnazială Nr. 7 ,,Remus Opreanu‟, Școala Gimnazială Nr. 18 ,,Jean Bart‟, Școala Gimnazială Nr. 43 ,,Ferdinand‟, Școala Gimnazială Nr. 37, Școala Gimnazială Nr. 17 ,,Ion Minulescu” , Școala Gimnazială Nr. 12  ,,B. P. Hașdeu” din Constanța.

Profesorul Claudiu Iordache, președinte al Asociației Județene de Șah din Constanța,  partenerul ce s-a alăturat proiectului educațional, a fost alături de jucători și de cadrele didactice organizatoare, împărtășind din experiența dumnealui. prin arbitrare.

Toți elevii participanți, atât cei de nivel primar, cât și cei de nivel gimnazial, au  fost răsplătiți cu diplome și dulciuri.

FELICITĂRI CĂȘTIGĂTORILOR!

A. CICLUL PRIMAR

Clasele I-II

Premiul I  – BUGAN IUSTIN- clasa I D-Școala Nr. 29 ,,Mihai Viteazul”

Premiul al II-lea – PAVEL CODRIN- clasa a II-a B-Școala Nr. 29 ,,MihaiViteazul”

Premiul al III-lea – CIȘMILIANU MATEI-clasa a II-a C-Școala Nr. 29 ,,Mihai Viteazul”

CLASELE III-IV

Premiul I – BARBU CRISTIANclasa a III-a BȘcoala Nr. 29 ,,Mihai Viteazul”

Premiul al II-lea – POPA ANDREI-clasa a III-a D-Școala Nr. 29 ,,Mihai Viteazul”

Premiul  al III-lea – DOBRESCU MIHAI- clasa a IV-a C-Școala Nr. 29 ,,Mihai Viteazul”

Mențiune – MORAR IONUȚ-clasa a IV-a A-Școala Nr. 29 ,,Mihai Viteazul”

p2 p1

B: CICLUL GIMNAZIAL

LOCUL I- RĂDOI LUCA- Școala Nr. 29 ,,Mihai Viteazul”

LOCUL II

VULPE MIHNEA-Școala Nr. 29 ,,Mihai Viteazul”

LOCUL III

ENE ANDREI-Școala Nr. 29 ,,Mihai Viteazul”

BAJDECHI ALEXANDRU-Școala Nr. 37, Constanța

TILL ROBERT–Școala Nr. 37, Constanța

EMIN CLAUDIU–Școala Nr. 7 ,,Remus Opreanu”

LOCUL IV

VULPE ANDREI-Școala Nr. 29 ,,Mihai Viteazul”

LAZĂR RAYMOND DANIEL- Școala Nr. 18 ,,Jean Bart”

ISAI MARIO- Școala Nr. 18 ,,Jean Bart”

ZAHARIA ALIN-Școala Nr. 17 ,,Ion Minulescu”

ANDRIEȘI RAREȘ–Școala Nr. 29 ,,Mihai Viteazul”

ION CRISTIAN-VIOREL-Școala Nr. 18 ,,Jean Bart”

DĂSCĂLINA ROBERT–Școala Nr. 29 ,,Mihai Viteazul”

LOCUL V

MUȘAT ANDREI-Școala Nr. 29 ,,Mihai Viteazul”

TALAGAI DANIEL- Școala  Nr. 12 ,,B.P.Hașdeu”

TEODORU RADU—Școala Nr. 7 ,,Remus Opreanu”

LEFTER DANIEL–Școala Nr. 37, Constanța

TINCU RAREȘ-Școala Nr. 29 ,,Mihai Viteazul”

PARIS VALENTIN –Școala Nr. 17 ,,Ion Minulescu”

PALICIUC CONSTANTIN–Școala Nr. 17 ,,Ion Minulescu”

PUȘCAȘU ANA MARIA-Școala Nr. 43 ,,Ferdinand”

ABIBULA FARAH-Școala Nr. 29 ,,Mihai Viteazul”

VLĂSCEANU MIHAI-Școala Nr. 29 ,,Mihai Viteazul”

TURICEANU DRAGOȘ-Școala Nr. 29 ,,Mihai Viteazul”

LOCUL VI

VLADA ANDREI DANIEL-Școala Nr. 43 ,,Ferdinand”

MĂRĂȘESCU ALEXANDRU-Școala Nr. 29 ,,Mihai Viteazul”

LOCUL VII

ILIESCU MIHNEA-Școala Nr. 29 ,,Mihai Viteazul”

IANCU PAUL–Școala Nr. 7 ,,Remus Opreanu”

LIGA COSMIN-Școala Nr. 7 ,,Remus Opreanu”

GRECU CĂLIN–Școala Nr. 43 ,,Ferdinand”

GEAMBAZU DARIUS-Școala Nr. 29 ,,Mihai Viteazul”

IVANCIU ALEXANDRU-Școala Nr. 29 ,,Mihai Viteazul”

MORARU DANIEL-Școala  Nr. 12 ,,B.P.Hașdeu”

ARSENIE DIMITRIOS-ALEXIOS-Școala Nr. 18 ,,Jean Bart”

AMARIEI RADU-MARCEL–Școala Nr. 17 ,,Ion Minulescu”

COJOCARU MARA–Școala Nr. 29 ,,Mihai Viteazul”

PAVLOV DAVID-Școala Nr. 29 ,,Mihai Viteazul”

IORDAN DANIEL–Școala  Nr. 12 ,,B.P.Hașdeu”

LOCUL VIII

POPESCU DELIA-Școala Nr. 29 ,,Mihai Viteazul”

HAGIU ROBERT—Școala Nr. 43 ,,Ferdinand”

TUTELEA LIVIU–Școala Nr. 29 ,,Mihai Viteazul”

LĂPUȘTEA RĂZVAN-Școala Nr. 29 ,,Mihai Viteazul”

LOCUL IX

BUCUR ROBERT–Școala  Nr. 12 ,,B.P.Hașdeu”

BOGDĂNOIU ALEXANDRU—Școala  Nr. 12 ,,B.P.Hașdeu”

CORNESCU ROBERT—Școala Nr. 29 ,,Mihai Viteazul”

NIȚĂ ALEXANDRU–Școala Nr. 29 ,,Mihai Viteazul”

LOCUL X

STAN VICTOR—Școala Nr. 43 ,,Ferdinand”

ȘTEFAN SILVIU–Școala Nr. 29 ,,Mihai Viteazul”

ZAVELEA TIBERIUS–Școala Nr. 29 ,,Mihai Viteazul”

g2  g1