Cupa Unirii 2012-2013

Cupa Unirii la șah!

24 Ianuarie 2013 

 24 Ianuarie este ziua în care Hora Unirii  răsună pe meleagurile tării. Cei cu inima română dau mână cu mână reînviind momentele de mare emoţie ale anului 1859, încercând să aducă astfel un omagiu înaintașilor.

Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 29  “Mihai Viteazul”  din Constanţa au ales să  sărbătorească acest eveniment printr-o elegantă etalare a inteligenţei şi prespicacităţii, într-o tradiţională competiţie de şah “Cupa Unirii la şah”. Acţiunea face parte din calendarul Proiectului Educaţionaldin CAER “Prin şah ne descoperim” pentru anul şcolar 2012-2013. Pentru că de şase ediţii, acest eveniment a antrenat foarte mulţi elevi ai şcolii şi a adus multă bucurie şi entuziasm, organizatorii, profesorii Rădulescu Renata, Badea Carmen, Ghiban Ioana, Constantinescu Doina, Pocora Luminiţa şi Straton Corina, au gândit lansarea acestui proiect care să facă din sportul rege, un sport al competiţiei şi al tenacităţii.

Elevilor școlii  de la gimnaziu li s-au alăturat colegi de la Școala Gimnazială Nr. 7 “Remus Opreanu” , Școala Gimnazială Nr. 6 “Ciprian Porumbescu”, Școala Gimnazială Nr. 30 “Gheorghe Ţiţeica”, Școala Gimnazială Nr. 38 “Dimitrie Cantemir”, Școala Gimnazială Nr. 28 “Dan Barbilian”, Școala Gimnazială Nr. 43“Ferdinand”, Școala Gimnazială Nr. 37, Școala Gimnazială Nr. 17 “Ion Minulescu” din Constanţa.

Profesorul Claudiu Iordache, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Şah din Constanţa,  partenerul ce s-a alăturat proiectului educaţional, a fost alături de jucători și de cadrele didactice organizatoare, împărtaşind din experienşa dumnealui. prin arbitrare.

Toţi elevii participanţi, atât cei de nivel primar, cât și cei de nivel gimnazial, au fost răsplătiţi cu diplome, rechizite și dulciuri.

Felicitări câștigătorilor!

CICLUL PRIMAR

Clasele I-II

Premiul I RĂILEANU DARIUS – clasa I D

Premiul II – MARINESCU DAN – clasa a II-a C

Premiul III – TUDORACHE ȘTEFAN – clasa a II-a C

Menţiune – STOICA TIBERIU – clasa a II-a A

Clasele III- IV

Premiul I RĂDOI LUCA – clasa a III-a D

Premiul II – PĂNESCU ANTONIA – clasa a IV-a B

Premiul III – VULPE ANDREI – clasa a IV-a A

Menţiune – COJOCARU MARA – clasa a III-a C

Menţiune – CĂLIN EDUARD – clasa a IV-a C

 

CICLUL GIMNAZIAL

Premiul special – Rădulescu Vlad – clasa a VIII-a C  Școala Nr. 29 ,, Mihai Viteazul”

Premiul I

– Rădoi Luca -clasa a III-a D – Școala Nr. 29 ,, Mihai Viteazul”, Constanţa

Premiul II

– Proca Leonard – clasa a VIII-a – Școala Nr. 37, Constanţa

Premiul III

– Alexe Loredana – clasa a VIII-a – Școala Nr. 37, Constanţa

– Bonciu David – clasa a III-a – Școala Nr, 17 ,,Ion Minulescu”, Constanţa

– Bajdechi Alexandru – clasa a II-a – Școala Nr. 37, Constanţa

– Șincan Alexandru – clasa a VIII-a C – Școala Nr. 29 ,, Mihai Viteazul”, Constanţa

– Ene Andrei- clasa a VI-a B –  Școala Nr. 29 ,, Mihai Viteazul”, Constanţa

– Ardelean Dan-clasa a III-a – Școala Nr. 43 ,,Ferdinand”, Constanţa

– Bălan Andreas- clasa a VII-a C – Școala Nr. 29 ,, Mihai Viteazul”, Constanţa

Menţiune

– Nadoleanu Vlad – clasa a VIII-a C –  Școala Nr. 29 ,, Mihai Viteazul”, Constanţa

– Alexandrescu Vlad – clasa a VII-a C –  Școala Nr. 29 ,, Mihai Viteazul”, Constanţa

– Zaharia Alin – clasa a VI-a – Școala Nr, 17 ,,Ion Minulescu”, Constanţa

– Popa Andrei – clasa a VII-a – Școala Nr. 43 ,,Ferdinand”, Constanţa

Locul V

– Bodiu Cristian – clasa a VII-a – Școala Nr. 43 ,,Ferdinand”, Constanţa

– Stancu Cosmin – clasa a V-a B – Școala Nr. 29 ,, Mihai Viteazul”, Constanţa

– Tincu Rareș – clasa a VI-a C – Școala Nr. 29 ,, Mihai Viteazul”, Constanţa

– Bercea Dan – clasa a VI-a A – Școala Nr. 29 ,, Mihai Viteazul”, Constanţa

– Iliescu Mihnea – clasa a VI-a A – Școala Nr. 29 ,, Mihai Viteazul”, Constanţa

– Sultan Mihai – clasa a VI-a – Școala Nr. 7 ,,Remus Opreanu”, Constanţa

Locul VI

– Mănăilă Ștefan, Sultan Mihai – clasa a VI-a – Școala Nr. 7 ,,Remus Opreanu”, Constanţa

-Marcu Dorian – clasa a VIII-a B  -Școala Nr. 29 ,, Mihai Viteazul”, Constanţa

– Custara Alexandru – clasa a VI-a – Școala Nr. 6 ,,Nicolae Titulescu, Constanţa

Locul VII

– Kadi Omar Andrei – clasa a VII-a – Școala Nr. 28 ,,Dan Barbilian”, Constanţa

– Murat Nicu – clasa a VIII-a A – Școala Nr. 29 ,, Mihai Viteazul”, Constanţa

– Ruja Cosmin – clasa a VII-a – Școala Nr. 28 ,,Dan Barbilian”, Constanţa

– Mitoi Cristian – clasa a VIII-a C – Școala Nr. 29 ,, Mihai Viteazul”, Constanţa

– Livadaru Iosif – clasa a VII-a – Școala Nr, 17 ,,Ion Minulescu”, Constanţa

– Miloșescu Radu – clasa a VII-a A – Școala Nr. 29 ,, Mihai Viteazul”, Constanţa

– Niculescu Arina – clasa a V-a A – Școala Nr. 29 ,, Mihai Viteazul”, Constanţa

– Tudorache Ștefan – clasa a VII-a B – Școala Nr. 29 ,, Mihai Viteazul”, Constanţa

– Grădinariu Ionuș – clasa a VII-a – Școala Nr. 28 ,,Dan Barbilian”, Constanţa

– Groza Sergiu – clasa a VI-a – Școala Nr. 43 ,,Ferdinand”, Constanţa

– Florea Tudor – clasa a VII-a – Școala Nr. 38 ,,Dimitrie Cantemir”, Constanţa

– Ionescu Ștefan – clasa a VI-a – Școala Nr. 30 ,, Gheorghe Țițeica”, Constanţa

Locul VIII

– Tomescu Andrei-clasa a VI-a – Școala Nr. 7 ,,Remus Opreanu”, Constanţa

– Ciobanu Alexandru – clasa a VI-a – Școala Nr. 7 ,,Remus Opreanu”, Constanţa

Locul IX

– Dimcică Alexandru – clasa a VI-a – Școala Nr. 6 ,,Nicolae Titulescu, Constanţa

– Lungu Daibes Anthony – clasa a VI-a C – Școala Nr. 29 ,, Mihai Viteazul”, Constanţa

– Chiru Alexandra – clasa a V-a A – Școala Nr. 29 ,, Mihai Viteazul”, Constanţa

– Dunăreanu Bogdan – clasa a VI-a – Școala Nr. 6 ,,Nicolae Titulescu”, Constanţa

– Timpuriu Mircea – clasa a VI-a – Școala Nr. 30 ,,Gheorghe Ţiţeica”, Constanţa

 Locul X

– Mocanu Mihai – clasa a VI-a B – Școala Nr. 29 ,, Mihai Viteazul”,  Constanţa

Locul XI

– Călătoru Teodora – clasa a V-a A – Școala Nr. 29 ,, Mihai Viteazul”,  Constanţa

– Dragoș Andreea – clasa a V-a A – Școala Nr. 29 ,, Mihai Viteazul”,Constanţa

– Saioc Alessia – clasa a VI-a – Școala Nr. 30 ,,Gheorghe Ţiţeica”, Constanţa

Prezentare proiect 2012-2013

Echipa de coordonatori ai PROIECTULUI EDUCAŢIONAL CAER

,,PRIN ȘAH NE DESCOPERIM” – 2012-2013

1. RĂDULESCU CRISTINA RENATA – prof. înv primar

2. GHIBAN IOANA – prof. înv primar

3. BADEA CARMEN – profesor

4. POCORA LUMINIŢA – profesor

5. CONSTANTINESCU DOINA – profesor

6. STRATON CORINA – profesor

7. GHIŢĂ CORINA – informatician

 

PARTENERII PROIECTULUI EDUCAŢIONAL ,,PRIN ȘAH NE DESCOPERIM”

– Şcoala Gimnazială Nr. 38 ,,Dimitrie Cantemir”, Constanţa

– Școala Gimnazială Nr. 37, Constanţa

– Şcoala Gimnazială Nr. 30 ,,Gheorghe Ţiţeica”, Constanţa

– Școala Gimnazială Nr. 43 ,,Ferdinand”, Constanţa

– Școala Gimnazială Nr. 17 ,,Ion Minulescu”- Constanța

– Școala Gimnazială Nr. 6 ,,Nicolae Titulescu”, Constanţa

– Școala Gimnazială Nr. 28 ,,Dan Barbilian”, Constanţa

– Colegiul Naţional de Artă ,,Regina Maria”, Constanţa

– Școala Gimnazială Nr. 39 ,,Nicolae Tonitza”, Constanţa

– Şcoala Gimnazială Nr.7 “Remus Opreanu”

– Școala Gimnazială Nr. 8, Constanţa

– Școala Gimnazială ,,Tudor Arghezi” Năvodari

– Școala Gimnazială ,,George Enescu” Năvodari

– Liceul Tehnologic “Mihai Viteazul”– loc. Mihai Viteazul, jud. Constanţa

– Școala Gimnazială Nr. 1 Comana, jud. Constanţa

– Școala nr. 1 Lumina, jud. Constanţa

– Liceul de Artă ,,Ghe. Tăttărescu”-Focșani

– Școala Gimnazială nr. 156 -București

– Liceul Tehnologic Tătăruși, Iași

– Școala Gimnazială ,,Elena Rareș”-Botoșani

– Școala Gimnazială Iosif Catrinescu Dragoslavele, Argeș

– Școala Gimnazială Nae A. Ghica Rucăr, Brașov

ASOCIAŢIA JUDEŢEANĂ DE ŞAH, Constanţa, Președinte prof. Claudiu Iordache
ASOCIAŢIA CLUBUL SPORTIV SISSA CONSTANŢA, Constanţa Președinte Antonio Rușa
Palatul Copiilor Constanţa, Director prof. Ilhan Mustafa